Carsturile sunt formatiuni geologice ce se formeaza ca urmare a proceselor de roadere si sapare a scoartei prin actiunea unor agenti externi. Aceasta interesanta zona se afla in nordul orasului Brno si include o serie de caverne de calcar si grote ce se intind pe mii de kilometri patrati. Aici se afla abisul Macocha, o prapastie de 138 metri adancime, formata in urma prabusirii tavanelor unei pesteri. Locurile sunt perfecte pentru cei care iubesc ciclismul si drumetiile montane, traseele fiind bine marcate si extrem de frumoase.
Initial, Olomouc a fost un fort roman, in perioada de glorie a imperiului, numele tragandu-i-se de la Muntele Julius. Mai tarziu, orasul a devenit rezidenta guvernatorului de Moravia si, de-a lungul fiecarui secol, a acumulat o sumedenie de motive pentru care e astazi considerat o importanta atractie turistica europeana. Castelul Olomouc dateaza din secolul 12 si include frumoasa catedrala Sf. Wencelas. In oras se afla, de asemenea, mai mult de 12 constructii cu caracter religios, in diverse stiluri arhitectonice, sase fantani baroce, un muzeu de arta si un spectaculos ceas astronomic.
Ridicat in secolul 14 in stil gotic, acest castel a fost resedinta imparatului roman Carolus al IV-lea. Se afla la circa 30 km de Praga si reprezinta una dintre principalele atractii turistice ale celor care vin in capitala Cehiei si vor sa viziteze imprejurimile. De-a lungul vremii, castelul a servit ca fortareata de razboi, trezorerie si resedinta regala. Este construit pe trei nivele, fiecare avand o importanta diferita. De la cel mai de jos, acestea sunt denumite Palatul Imperial, Turnul Marian si Marele Turn. Cavalerii si imparatii populau Palatul Imperial, Turnul Marian era rezervat imparateselor iar Marele Turn era rezervat lui… Dumnezeu, in interior fiind construita o capela.
Cesky Krumlov se afla in regiunea Krumlov din Boemia si se face remarcat prin castelul ridicat de locuitorii regiunii in secolul 13. Locatia castelului e incantatoare, raul Vltava aflandu-se in imediata apropiere. Orasul cu aspect medieval pare sa nu se fi schimbat prea mult din secolul 18, cladirile fiind bine conservate si restaurate. Strazile pietruite si fatadele colorate ale caselor fac din Cesky Krumlov un orasel unic prin frumusetea lui.
In 1142, Kutna Hora a fost prima manastire din Boemia. Prosperitatea ei a devenit atat de mare incat in secolul 12 s-a dezvoltat intr-un orasel care a devenit un important depozit de argint al Europei. Aflat sub stapanire germana in aceasta perioada de glorie, Kutna Hora a beneficiat de aportul arhitectonic al acestui popor, prin urmare in oras s-au construit multe cladiri spectaculoase in stil gotic. Printre acestea, devenite azi excelente obiective turistice, se numara Catedrala cu cinci nave, Biserica Sf. Barbaras, resedinta regala (numita acum Curtea Italiana), muzeul (Casa de Piatra), osuarul (Casa Oaselor) si inca doua incantatoare biserici gotice. De mentionat ca acest oras e unul dintre putinele locuri in care poti vedea atat de multe elemente arhitectonice gotice din secolul 14, extrem de bine conservate